Cu Touareg-ul la pescuit
07.09.2009
Despre Touareg cunosteam faptul ca a castigat nenumarate premii incepand din 2002 si ca a fost recunoscut drept ’’cel mai SUV dintre SUV-uri’’ de catre majoritatea celor care l-au testat de-a lungul timpului. Noi nu ne-am propus sa verificam vreo performanta deosebita evidentiata de aceste premii, posibilitatile noastre de soferi in offroad mentinandu-ne destul de departe de limitele masinii. Dar cand am avut ocazia sa plecam la un drum mai lung cu un Volkswagen Touareg nu ne-am gandit de doua ori, mai ales ca drumul ar fi trebuit sa-i placa si lui (sau ei, depinde cum te gandesti): o parte din drum urma sa fie facut in afara soselei, mai exact pe drumurile sau mai bine zis potecile din Delta Dunarii, neprietenoase si nefamiliarizate cu masinile.
Mai mult cu gandul la partida prelungita de pescuit decat la drumul pana acolo, am inceput pregatirile pentru aceasta expeditie de anvergura in inima naturii pe la ora 18.00 a zilei precedente, acestea sfarsindu-se la o ora mica in noapte (sa nu credeti ca pregatirea unui echipament profesional de pescuit este un lucru usor si la indemana oricui…). Plecarea urma sa aiba loc la ora 4:30 dimineata, iar Bogdan nu m-a lasat sa intarzii deloc: fix la ora stabilita mi-a dat telefon si mi-a spus ca el este in strada impreuna cu un vagon de bagaje. Dupa o vizita scurta la Mac, unde noi am inghitit cate 2 sandwichuri , si apoi la benzinarie unde monstrul a inghitit vreo 80 de litri de motorina (care impreuna cu cei 20 pe care ii avea deja in rezervor ne-au ajuns aproximativ 1.000 km), am intrat cu pofta de drum pe A2. Trebuie sa recunosc ca pana acum nu am fost un fan declarat al SUV-urilor, asa ca am pornit in aceasta calatorie cu rezerve fata de comportamentul masinii pe autostrada comparativ cu o berlina obisnuita. Ne-am gandit si ca motorizarea de 2,5 TDI care livreaza 174CP (cea mai mica disponibila pe acest model) se va lupta din greu cu o caroserie care nu are tocmai masa unui Polo. Pot sa spun ca ne-am inselat, deoarece am putut circula cu viteze ridicate fara nici o problema, iar modul in care se manevreaza masina la aceste viteze este o joaca de copil (acum n-as vrea sa se inteleaga ca masina are reprize demne de clasa GTI, insa pentru o masina cu masa ei acestea sunt mai mult decat decente – oricum, pentru cine doreste mai mult, este disponibila motorizarea 3.0 TDI 240 CP sau 5.0TDI 350 CP).
In acest fel, cei cca. 150 km de autostrada (sunt 150?) au trecut destul de repede si fara sa ma solicite deloc. La noi insa, atunci cand iesi de pe soselele foarte circulate apar problemele: noi am ales un drum nu foarte folosit (sau, in fine, la cum arata nu cred ca este foarte folosit) care pleaca din Cernavoda. Nu exista nici un fel de indicator, asa ca la fiecare intersectie ne intrebam pe unde ar trebui sa luam, variantele fiind in general trei: stanga, dreapta sau inainte; ajutor extern nu aveam de unde primi, cred ca timp de o ora si jumatate am vazut trei masini, dintre care una de politie care patrula cu 30 km/h prin acea pustietate, aparent fara nici un obiectiv clar – ne-am imaginat chiar situatia amuzanta in care am trage noi pe dreapta echipajul de politie pentru a cere informatii, insa cand m-am uitat in oglinda acesta deja disparuse intr-un mod destul de straniu si pot sa spun foarte sincer ca nu aveam viteza prea mare. Dupa ce am lamurit cu greu si cu multi km facuti in plus problema traseului (este prima oara cand am regretat ca nu sunt un fan al GPS-urilor), am inceput sa mergem mai repede in ideea de a recupera timpul pierdut pana atunci; cresterea vitezei nu s-a dovedit o decizie foarte inteleapta, deoarece la un moment dat drumul a disparut efectiv din fata masinii si ni s-a dezvaluit o curba la 90 de grade complet nesemnalizata – in acest fel am avut ocazia sa testam si capacitatea sistemului de franare de a reactiona in fata unei situatii de urgenta, sistem care insa nu a putut evita complet inscrierea in viraj cu o viteza mai mare decat ar fi fost cazul, insa constructia sasiului si sistemele de siguranta activa (ESP, EDS etc.) ne-au ajutat din plin.
Intr-un final, am ajuns la Tulcea dupa un drum pe care l-am lungit cu vreo 100 km fara voia noastra; era clar ca efortul nostru de a pleca foarte devreme din Bucuresti fusese anulat clar de abordarea total gresita atraseului – insa nimeni nu deschidea acest subiect!
In Tulcea ne-am rezolvat problemele administrative legate de accesul in Delta – taxe mici si multe, care se schimba de la o luna la alta, sau de la o sedinta de Guvern la urmatoarea. Am pornit apoi in directia Murighiol, via Mahmudia – drumul arata ca dupa un bombardament intens, insa partea buna este ca n-ai cum sa te ratacesti. Din Murighiol incepea practic ultima parte a traseului nostru, parte care urma sa-i convina si Touaregului nostru cel mai mult: un fel de poteca – drum forestier, fix de latimea masinii, cu denivelari destul de mari. Aici intr-adevar masina iti da o senzatie de siguranta si confort cu care nu m-am mai intalnit; cand vedeam o masina obisnuita care se incumetase pe acel drum il priveam pe sofer cu o ingaduinta care nu poate veni decat dintr-o neta superioritate, el putand citi profunda noastra compasiune pentru situatia dificila in care se afla. De la inaltimea la care ne aflam nimic nu parea imposibil, masina practic ’’ pasea’’ pe traseul pe care il alegeam, si nimic nu i-a stat in cale. Inainte de acesta iesire m-am gandit si m-am pregatit sa folosesc toate echipamentele pentru offroad de care dispuneam – diferential blocabil, reductor, insa nu a fost nevoie de nimic altceva decat de maneta cutiei de viteze pusa in pozitia D, la fel ca pe autostrada la 180km/h.
Despre partida de pescuit care a urmat va povestim cu alta ocazie, singurul amanunt care merita amintit este ca la intoarcere am reusit sa incasam un radar plasat pe un drum national INTRE localitati, unde viteza maxima legala este de 90km/h. In concluzie, nu este suficient sa circulam cu 50 km/h in comune, trebuie sa avem grija si sa nu depasim 90km/h intre ele. Altfel , noi platim bani, ei ne dau puncte!
