Despre Volkswagen Samba, după 70 de ani
Aprilie, 1951. Atunci a fost prezentat în “Templul Volkswagen” de la Internationale Automobilausstellung / IAA (Salonul Auto International) Frankfurt versiunea specială a microbuzelor Volkswagen Type 2, cunoscută de noi sub numele de Samba. La această primă ediție de după război a Salonului de la Frankfurt, Volkswagen a avut o prezență spectaculoasă: stand uluitor de 1350 mp, instalație de iluminat fără precedent și o copie fidelă a liniei de asamblare Volkswagen Beetle. Nu în ultimul rând, fabricantul a impresionat prin prezentarea unei variante cu totul excepțională a modelului Bulli: Samba!
De ce Samba? Incă nu e o certitudine în privința numelui dobândit de model de-a lungul timpului. Fabrica l-a numit în anul lansării “Versiune specială” a microbuzului Volkswagen, iar din 1952, pur și simplu, “Ediție specială”. Numele de Samba este posibil sa fie derivat din limba germană: Sonnendach-Ausführung mit besonderem Armaturenbrett (versiunea trapei cu tablou de bord special) sau poate Sonder Ausführung mit besonderer Ausstattung (versiunea specială cu caracteristici speciale). Având în vedere momentul lansării, nu mult după cel de-al Doilea Război Mondial, nu am putea crede că numele ar avea legătură cu dansul samba, atât de exotic și plin de viață.
În SUA, a fost comercializat ca T1 Microbus „deluxe”. Cu adevărat luxos pentru acele vremuri, Samba propunea un exterior elegant și strălucitor în două culori, cu finisaje de aluminiu, geamuri rotunjite la colțuri, inclusiv luminatoare, acoperiș glisant, ce putea oferi pasagerilor senzația unei călătorii într-un model cabriolet, și interior cu detalii cromate.
Prima dată când a primit oficial denumirea de Samba a fost în Olanda, unde, în 1954, în listele de prețuri, modelul apărea sub acest nume.
Producția în serie a microbuzului a început în iunie 1951 și s-a încheiat, 16 ani mai târziu, după aproape 100.000 de exemplare vândute.
FUN FACTS:
- Cea mai veche Samba se află într-o colecție privată aflată în Rhineland, Germania. Proprietarul deține documentare pentru întreaga istorie a mașinii, inclusiv factura originală de la fabrică;
- Cel mai scump Samba a fost vândut în 2017, cu suma de 302.500 $, de către firma de licitații Barrett-Jackson;
- Toate versiunile Samba au avut ceas în tabloul de bord;
- In Elveția, Samba era supranumit Plexi Bulli, datorită geamurilor din plexiglas cu care a fost dotat până în februarie 1955;
- Din 1951 și până în august 1963, Samba avea 23 de geamuri; ulterior, numărul lor a fost redus la 21 – odată cu prelungirea trapei, dispar geamurile din colțuri.