Familia de vehicule de vacanță Volkswagen primește un nou membru
Volkswagen Autovehicule Comerciale a prezentat primele imagini cu noul membru al familiei sale din segmentul motorhome. Caddy Mini-camper este construit pe platforma celei de-a cincea generații Caddy și va fi lansat în toamna acestui an. Noul frate mai mic al modelelor California și Grand California va face pereche bună cu toți pasionații de călătorii spontane, sporturi sau concedii în natură.
Familia de campere de la Volkswagen
Primul bus a fost Bulli. Lansat în urmă cu peste 70 de ani și vândut în peste 12 milioane de exemplare, Volkswagen Transporter a evoluat vreme de 6 generații din ADN-ul unui icon. Iar pentru boemi, vom avea mereu California – casa pe patru roți, sub cerul liber. Prin echiparea sa interioară confortabilă și detaliile bine gândite, fiecare excursie devine o aventură de neuitat.
California 6.1 face parte din cea mai recentă generație Transporter, cu motorizări eficiente Euro 6d, recunoașterea indicatoarelor rutiere, direcție electromecanică, pat suspendat și suficient spațiu și confort pentru vacanțe de lux pe patru roți.
Dotările standard de pe California 6.1 includ patru locuri, scaune rotative șofer și pasager față, pat integrat în plafonul mobil, mini-bucătărie, masă și 2 scaune rabatabile pentru camping, climatizare și sisteme de asistență și siguranță.
Pentru cei cu dorință de mai mult spațiu, mai mult confort și mai multă libertate, Volkswagen propune Grand California. Fratele mai mare al lui California este fabricat pe platforma lui Volkswagen Crafter oferă în standard a doua baterie cu releu tip AGM, sistem de monitorizare, pat dublu rabatabil cu funcție de depozitare, încălzire cu gaz (inclusiv pentru apă), rezervor 110 litri pentru apă proaspătă, scară acționată electric, spațiu de depozitare de 800 cmc în partea posterioară, cu iluminare, baie, bucătărie și zonă de dormitor bine amenajate.
De astăzi, lor li se adaugă din toamna acestui an Caddy în varianta unui camper compact. Noul Mini-camper va fi ideal pentru toți cei care caută flexibilitate maximă de la mașina lor, astfel încât, după o săptămână în care au condus-o la birou sau la cumpărături, să se poată îmbarca direct într-o mini-aventură de week-end.
Caddy Mini-camper
Ideologia de la baza lui Caddy Mini-camper este de a păstra utilitatea de zi cu zi a monovolumului și de a oferi dotări specifice unui motorhome, cu accesorii demontabile. Sacii de depozitare și zona de pat, de exemplu, sunt detașabile.
Romanticii vor putea privi stelele înainte de culcare prin acoperișul de sticlă panoramică de 1,4 metri pătrați, iar confortul este asigurat de patul de aproape 2m care folosește același sistem de elemente de arc cu discuri precum Volkswagen California. Scaunele și masa sunt stocate inteligent în partea posterioară a mașinii, inspirația venind tot de la California, iar cei doi saci de depozitare detașabili pot fi prinși la lunetă, pentru a priva pasagerii de privirile curioase din exterior. Caddy Mini-camper poate fi transformat într-un living în stil glamping, datorită cortului exterior poziționat posterior.
Noul Caddy oferă 19 sisteme de asistență pentru confort și siguranță în timpul călătoriei. Printre acestea, Travel Assist, care, pentru prima dată permite conducerea asistată într-un vehicul comercial Volkswagen pe întreaga plajă de viteze. De asemenea, o altă noutate pentru Caddy, deja cunoscută din seria Crafter și seria Transporter, este Trailer Assist, care face manevrarea cu spatele cu o remorcă atașată semnificativ mai ușoară, precum și Alerta de trafic lateral și spate.
Găsiți mai multe detalii despre familia Transporter pe site-ul MIDOCAR. Vom reveni cu detalii despre Caddy Mini-camper odată cu începerea comercializării în România.